Efectele pandemiei de coronavirus în Suceava: Două firme sucevene de transport concediază câte o sută de angajați. Directorul AJOFM Suceava, Mirela Adomnicăi, consideră că e nevoie de o strategie națională pentru ca firmele să fie sprijinite în contextul actual //VIDEO

 Directorul AJOFM Suceava, Mirela Adomnicăi, a declarat, joi, la Subiectul Zilei de la News Bucovina că efectele pandemiei de coronavirus se văd deja în plan economic la Suceava unde doi operatori în domeniul transporturilor au depus cereri pentru concedieri colective pentru câte o sută de angajați.

Adomnicăi a spus că în contextul actual trebuiesc discutate și găsite soluții pentru situațiile care sunt generate de măsurile adoptate pentru prevenirea răspândirii virusului.

Ea a arătat că și la AJOFM Suceava s-au adoptat măsuri speciale și că pentru persoanele care și-au propus să vină la sediul Agenției s-au postat pe site toate numerele de interior ale tuturor birourilor unde se prestează servicii.

Adomnicăi a recomandat și rugat pe cei care au nevoie de serviciile AJOFM Suceava să contacteze angajații prin respectivele numere de telefon și să găsească formule de a rezolva problemele fără a se deplasa la sediul AJOFM și fără a fi prezenți fizic la instituție.

„Este o perioadă dificilă și trebuie să învățăm din greșelile altora”, a spus Adomnicăi.

Directorul executiv al AJOFM Suceava a menționat că doar în cursul zilei de miercuri a primit două cereri de concediere colectivă din partea unor operatori economici care au ca domeniu de activitate transporturile, fiind vorba de câte o sută de angajați pentru o perioadă de cel puțin 30 de zile.

„Dacă autoritățile nu gândesc o strategie, un moratoriu la nivel național, cu implicarea sistemului financiar-bancar în ceea ce privește agenții economici mici și mijlocii, pentru că cei mari vor reuși să supraviețuiască, dar cei mici și mijlocii dacă nu au încasări, și vorbim de 50 la sută din economia românească, vom avea o mare problemă după ce vom reuși să gestionăm această pandemie la nivelul țării”, a spus Adomnicăi.

Ea a apreciat că pandemia de coronavirus ar putea determina concedieri colective în zona de transporturi și turism.

Mirela Adomnicăi a spus că din acest motiv consideră că trebuie implicat sistemul financiar-bancar întrucât e nevoie chiar de amânări de plăți.

Ea a arătat că a văzut opinii ale unor specialiști care consideră că Guvernul ar trebui să ofere garanții sistemului financiar-bancar pentru implicarea acestuia în ceea ce privește o strategie de reeșalonare a plăților, inclusiv la furnizorii de utilități.

Adomnicăi consideră că e nevoie de o strategie integrată care să fie aplicată în paralel cu aceste măsuri de prevenție.Ea a arătat că în ceea ce privește prevenția are toată încrederea pentru că aceasta este coordonată de dr. Raed Arafat, iar în ceea ce privește economia va trebui intervenit și așteaptă să vadă când va fi învestit un nou guvern și consideră  că e nevoie și de o celulă e criză și la nivelul Președinției

loading...