Peste 100 de suceveni sunt în carantină, iar 632 sunt în autoizolare. Doi suceveni cu suspiciune de COVID 19 sunt internați în Secția de boli infecțioase a SJU Suceava


Intră acum și în grupul de

Un număr de 107 suceveni se află în prezent în carantină instituționalizată în spații special amenajate, a anunțat sâmbătă dimineața DSP Suceava.

Potrivit sursei citate, în județ sunt în izolare la domiciliu 355 de persoane care au călătorit în zonele de risc, dar și 277 de membri ai familiilor lor.

Cele 632 de persoane care sunt monitorizate în izolare la domiciliu nu prezintă simptomatologie specifică.

Până în prezent au ieșit din autoizolare 398 de suceveni.

În Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou Suceava” sunt internate două persoane suspecte de COVID 19 de la care s-au prelevat probe și se așteptă rezultatele.

DSP Suceava a primit rezultatul testelor pentru o parte dintre sucevenii aflați în carantină instituționalizată acestea fiind negative și se așteaptă celelalte rezultate.

În județul Suceava a fost confirmat până acum doar un singur caz de infectare cu noul coronavirus.


Intră acum și în grupul de