MApN: Cazuistica non-covid de la Spitalul Județean Suceava va fi preluată de Spitalul Militar Iași/ Batalionului 202 Apărare acționează în Suceava pentru decontaminarea și dezinfectarea căilor rutiere

O echipă din Ministerul Apărării Naționale, formată din patru militari – colonel medic Daniel Ionuţ Derioiu – manager, locotenent-colonel medic Dinu Chioralia – director medical, locotenent-colonel Cristian Mihoci – ofiţer de stat major şi maiorul Bebi Lupaşcu – ofiţer de logistică, a preluat managementul medical și operațional al Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, începând cu data de 2 aprilie, anunță MApN.

În acelaşi context, pentru a veni în sprijinul unităţii medicale sucevene, Ministerul Apărării Naţionale va pune la dispoziţia acestei facilităţi prin intermediul Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Iacob Czihac” din Iași, patru izolete produse în România din cele 15 achiziţionate de minister, precum şi 10.000 de comprimate de cloramină, echivalentul a 50 de tone de dezinfectant de suprafețe pe bază de clor.

Totodată, pentru sprijinul autorităţilor locale din judeţul Suceava, MApN a dispus ca un detașament din cadrul Batalionului 202 Apărare CBRN (Intervenție la Dezastre) „General Gheorghe Teleman”, din subordinea Diviziei 2 Infanterie „Getica”, să acționeze, începând de vineri, 3 aprilie, în sprijinul autorităților locale din municipiul Suceava pentru decontaminarea și dezinfectarea căilor rutiere.

Totodată, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Iacob Czihac” din Iași va prelua cazuistica non-COVID-19 a Spitalului Județean de Urgență din Suceava, pe fondul imposibilității acordării asistenței medicale destinate populației, ca urmare a instituirii carantinei în respectiva unitate medicală.

loading...