Dr. Alexandru Paziuc: În această perioadă de distanțare socială mass media nu trebuie să ţină discordia, ci să unească, să ofere o oglindă a realităţii şi nu o oglindă a unor falsuri, a unor interese şi dorinţe personale sau de grup//VIDEO

Medicul psihiatru sucevean dr. Alexandru Paziuc, a apreciat la Subiectul Zilei de la News Bucovina că rolul mass-media în actuala perioadă este să contribuie la reducerea distanțării sociale, să nu întrețină discordia și să unească.

Medicul psihiatru sucevean a vorbit la Subiectul Zilei despre diferite mesaje care se rostogolesc, în special în mediul online și consideră că rezolvarea nu vine din a atribui aceste site-uri, pentru că nu toţi pot filtra aceste mesaje foarte bine.

„Aceste mesaje au de multe ori rolul de a ne manipula într-un fel sau altul, de a ne crea o anumită stare psihică, care în situaţia în care suntem noi acum, de debusolare-că suntem debusolaţi de situaţie- este acea perioadă intermediară, trecem de la o fază la altă fază şi avem intermediarul. Nu ştim încă încotro o vom lua sau ce va fi în continuare, ori aceste mesaje nu ne fac bine, nu ne arată cu adevărat calea. Discuţiile din viaţa de zi cu zi de dinainte, acum sunt transferate în mass media. Sigur, aici ar trebui cu toţii să dăm dovadă şi acea izolare socială ar trebui să existe şi un fel de izolare de mass media”, a spus Paziuc.

El a apreciat că poate acum ar fi momentul să fie lăsate deoparte luptele fratricide cu cine e mai bun și care partid.

„Nu cred că e momentul să facem acum campanie electorală, ea va veni, va veni şi întrebările atunci vor fi puse, zic eu, şi atunci aşteptăm cu adevărat răspunsuri şi atunci aşteptăm ca această mass media să se schimbe într-un fel, pentru că ea are un rol foarte important în informarea corectă a oamenilor”, a spus Paziuc.

Medicul psihiatru sucevean consideră că trebuie să existe o mare transformare, o mare schimbare.

„Anumiţi oameni din anumite poziţii se ceartă, ori dumneavoastră sunteţi, scuzaţi-mi expresia, trompetele lor, iar noi, din păcate, stăm cu pavilioanele larg deschise şi nu mai ştim ce este adevărat şi ce este fals, nu mai ştim cine spune corect şi cine nu spune corect, pentru că cineva vorbeşte, cineva transmite şi cineva ascultă. Ei, iată că poate că momentul acesta este să nu mai ascultăm decât ceea ce avem noi nevoie de ascultat, ceea ce ne poate ajuta pe noi, ca indivizi, să depăşim această etapă. Poate mass media ar trebui să informeze mai mult cum ne putem proteja, poate mass media ar trebui să ofere ceea ce acea distanţare socială ne creează suferinţă, poate mass media ar trebui  să ne ajute să fim mai uniţi, chiar şi pe calea undelor, să fim mai puternici, să nu ne simţim izolaţi la casele noastre şi poate mass media ar trebui să ne transforme într-o mare familie, în care să ne ajute să depăşim acest moment”, a spus Paziuc.

El a adăugat că „,mass media nu trebuie să ţină discordia, nu trebuie să transmită informaţii, ea trebuie să ne unească, trebuie să nu aibă culoare politică, pentru că, iată, culorile politice ne-au adus unde ne-au adus”.

Medicul psihiatru a arătat că situația nu e doar la noi în țară, ci cam în toată lumea.

„Acesta este adevărul, nu numai la noi, cam peste tot. Vedem unii filfizoni care cu afirmaţiile lor, înregistrează apoi  procente de morţi şi de contaminaţi în mod exagerat din cauza unor persoane, repet, neinstruite şi nepregătite pentru acest lucru. Acesta e rolul mass media să ne unească, să scurteze distanţa socială, să creeze premizele unei societăţi în care mass media, aşa cum ar trebui ea să fie şi să funcţioneze, să ne ofere o oglindă a realităţii şi nu o oglindă a unor falsuri şi a unor interese şi a unor dorinţe personale sau de grup”, a spus Alexandru Paziuc.

loading...