„Chilipir” cu carne de cal


Intră acum și în grupul de

Conducerea Direcţiei Sanitar-veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava face apel către populaţie să nu se lase înşelată şi să cumpere carne de la vânzători „de ocazie”, întrucât aceasta poate proveni de la cu totul alte animale decât cele specificate de de ambulanţi. Şeful DSVSA Suceava, Petrea Dulgheru, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că un asemenea incident s-a înregistrat miercuri, când o femeie, atrasă de preţul mic, a cumpărat carne ce s-a dovedit a fi de cal.

„O femeie s-a prezentat la noi, şi a spus că a cumpărat carne din parcarea de lângă Colegiul de Informatică, din portbagajul unei Dacii de culoare deschisă, cu preţul de 110 lei”, a spus şeful DSVSA Suceava, cu menţiunea că atât preţul mic cât şi aspectul cărnii l-a determinat să bănuiască că e vorba de carne de cal. „Am supus carnea analizelor şi s-a confirmat. E carne de cal”, a afirmat Petrea Dulgheru.

Dacă femeia credea că a dat peste un chilipir, un alt sucevean se pare că a aruncat cu banii. Cu alte cuvinte, a cumpărat şi scump şi altceva decât dorea. „Un alt cetăţean a venit astăzi (n.r. joi) şi ne-a spus că a cumpărat 10 kg de muşchi de calitatea I, la preţ de 45 lei. Şi această carne este suspectă a fi de cal”, a precizat Petrea Dulgheru, adăugând că a fost dusă o probă la laborator pentru analize.

Acesta a precizat că s-a început o campanie în tot judeţul, iar medicii veterinari din teritoriu vor recolta probe inclusiv de la agenţii economici ce vând pastă de mici şi carne tocată, şi le vor aduce la laboratorul DSVSA Suceava pentru analize.

„Avem seruri specifice pentru a detecta orice fel de carne, fie cabaline, bovine, porcine, ovine în 48 de ore”, a spus Petrea Dulgheru. Acesta a menţionat că cei prinşi că vând altfel de carne decât cea specificată sunt puşi să plătească inclusiv analiza, deoarece serurile sunt foarte scumpe. „O fiolă costă 3 milioane de lei vechi şi ajunge pentru 10 teste”, a adăugat şeful DSVSA Suceava.

Mai trebuie să precizăm că în judeţ nu există niciun abator pentru sacrificarea cailor.


Intră acum și în grupul de