Intră acum și în grupul de
Poliţiştii Serviciului de Investigarea Fraudelor din I.P.J. Suceava au făcut joi o razie prin municipiul Suceava, poposind şi în bazarul din Lunca Sucevei. Potrivit IPJ Suceava, în incinta complexului comercial a fost depistat S. Ciprian, de 20 ani, din comuna Pătrăuţi, în timp ce oferea spre comercializare produse susceptibile a fi contrafăcute sub mărci sportive – mărci înregistrate şi protejate pe teritoriul României.
Cel în cauză a fost depistat în timp ce oferea spre comercializare un număr de 23 compleuri formate din bluză şi pantalon, inscripţionate cu mărcile sportive fără a deţine certificate de calitate sau conformitate, existând suspiciuni că produsele ar fi contrafăcute.
Acestuia i se va întocmi dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie de mărfuri contrafăcute.
Bunurile au fost ridicate în vederea expertizării, valoarea acestora fiind de aproximativ 4.600 lei.