A vrut să aplaneze un conflict şi a rămas fără splină


Intră acum și în grupul de

Medicii suceveni au fost nevoiţi marţi, la primele ore ale dimineţii, să scoată splina unui putnean, ce a intervenit într-un scandal, dar a fost lovit puternic. Potrivit IPJ Suceava, în noaptea de 13/14.09.2009, ora 02:00, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Putna au fost sesizaţi telefonic de S. Constantin, în vârstă de 36 ani, din localitate, despre faptul că în timp ce s-a implicat în aplanarea unui conflict, a fost agresat prin lovire cu un corp contondent de I. Ionuţ, în vârstă de 23 ani, ulterior fiind transportat la spital în stare stabilă.

Marţi, ca urmare a agravării stării de sănătate, „pacifistul” a fost supus unei intervenţii chirurgicale, cu extirparea splinei, medicii legişti concluzionând că i s-a pus viaţa în primejdie.

Poliţiştii continuă cercetările cu agresorul în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de „vătămare corporală gravă”.


Intră acum și în grupul de