Elevii nu sunt obligați să treacă prin tunelul de dezinfecție de la intrarea în școală, spune primarul Ion Lungu: Cei care vor să treacă, trec, cei care nu, pot să-l ocolească în așa fel încât să nu fie niciun fel de problemă//VIDEO


Intră acum și în grupul de

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că elevii suceveni care participă în această perioadă la pregătirea pentru examenele naționale nu sunt obligați să treacă prin tunelurile de dezinfecție montate la intrările în unitățile școlare.

Primarul a spus că aceste tuneluri de dezinfecție au fost achiziționate de Primăria Suceava la solicitarea directorilor de școli, fiind o recomandare în acest sens în ordinul comun al miniștrilor Sănătății și Educației.

„În urma discuțiilor cu directorii de școli și la solicitările dumnealor, Primăria Suceava a dotat aceste școli cu 25 de termometre non-contact și 25 de tuneluri de dezinfecție. Văd că sunt discuții pe această temă. La majoritatea școlilor din mediul urban s-au montat aceste tuneluri. Ele sunt indicate în ordinul comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Educației”, a spus Lungu.

El a arătat că biocidul folosit a fost achiziționat de Inspectoratul Scolar Județean.

„Începând de ieri sunt medici repartizați pe unitățile de învățământ la fiecare școală. Acești medici iau temperatura, fac trierea epidemiologică la intrarea în școli și de asemenea, supraveghează celelalte etape privind siguranța la noul coronavirus”, a explicat primarul.

Lungu a menționat că elevii nu sunt obligați să treacă prin acele tuneluri de dezinfecție.

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava

Conferința de presă a primarului municipiului Suceava, Ion Lungu

Gepostet von NewsBucovina.ro am Dienstag, 2. Juni 2020

Eu spun în felul următor: dacă sunt copii care nu vor să treacă prin aceste tuneluri, nu este niciun fel de problemă. Dacă sunt copii care au alergii, nu e niciun fel de problemă. Noi le-am pus la solicitarea directorilor de școli. Cei care vor să treacă, trec, cei care nu, mă refer la copii în mod special, nu este niciun fel de problemă, pot să-l ocolească în așa fel încât să nu fie niciun fel de problemă”, a spus primarul.

El a menționat că Primăria Suceava a făcut cheltuieli financiare în ultima săptămână și a alocat școlilor 1,5 milioane de lei pentru a asigura materialele, pentru a plăti utilitățile, pentru a plăti furnizorii care au făcut dezinfecție în școli și se fac eforturi financiare în continuare într-o perioadă cu probleme financiare, iar școlile au obligația și răspund de buna organizare în școală, a circuitelor, respectarea suprefețelor de 4 mp de elev, doi metri distanțare fizică, a circuitelor de intrare și ieșire în așa fel încât să nu se intersecteze elevii care vin cu cei care pleacă, să dezinfecteze sălile de clasă

Primarul a mai spus că speră să nu fie niciun fel de probleme pe perioada pregătirii pentru examene și că Primăria se pregătește și de perioada examenelor atunci când școlile vor transmite numele elevilor care participă la examene, iar împreună cu DSP vor fi efectuate verificări pentru a transmite lista persoanelor din izolare sau carantină.    


Intră acum și în grupul de