Intră acum și în grupul de
În cadrul amplei acţiuni au fost constatate 23 infracţiuni şi au fost identificaţi 19 suspecţi de comiterea unor fapte penale. S-au aplicat 668 sancţiuni contravenţionale în valoare de 157.490 lei şi au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare totală de 26.131 lei. Totodată, au fost reţinute 27 permise de conducere şi 27 certificate de înmatriculare.
Astfel, poliţiştii din cadrul Formaţiunii poliţiei rutiere Rădăuţi l-au depistat pe C. Ionut, de 25 ani, din municipiul Rădăuţi, care a condus pe DJ 178B, pe raza comunei Satu Mare, un autoturism fără a poseda permis de conducere iar patrula intercomunală din cadrul Posturilor de poliţie Frătăuţii Vechi şi Grăniceşti l-a depistat pe S. Gheorghe, de 36 ani, din oraşul Vicovu de Sus, care a condus pe DN 2H, autoturismul având dreptul de conducere suspendat.
Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Liteni, în timp ce efectuau serviciul de supraveghere şi control a traficului rutier, pe DJ 208A, pe raza localităţii, au oprit un autoturism, iar în urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto B. Ionel, de 42 ani, din localitate, rezultatul a fost de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorului auto i s-au recoltat probe biologice .
În toate cazurile au fost întocmite dosar penale.
Sâmbătă, în jurul orelor 21.30, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei municipiului Fălticeni, care executa serviciul de supraveghere şi control a traficului, a oprit pe strada Ion Creangă din localitate, un autoturism înmatriculat în judeţul Neamţ.
Conducătorul auto a fost identificat în persoana lui P. Mircea de 42 ani, din municipiul Roman, judeţul Neamţ, iar în timpul controlului autovehiculului, în partea din spate au fost găsite 600 cartuşe cu ţigări de provenienţă ucraineană în valoare de aproximativ 20.000 lei, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente de provenienţă.
Ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „complicitate la contrabandă”.