Intră acum și în grupul de
Angela Zarojanu îşi începe cel de al doilea mandat de subprefect sub zodia trădării partidului care a consacrat-o ca om politic, PNL, ea deţinând până acum şi funcţia de viceprimar PNL al Sucevei. Înainte de a deveni subprefect pentru a doua oară Zarojanu a fost şef de cabinet al senatorului PNL Tiberiu Prodan care a anunţat, luni, că trece de la PNL la PD-L.
Cel de al doilea subprefect, Ionuţ Radu Creţuleac, a fost fucţionar public, angajat al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, din cadrul Consiliului Judeţean Suceava şi, din datele ce sunt la dispoziţia publicului, este una dintre persoanele agreate de preşedintele PD-L, Gheorghe Flutur.
Zarojanu a fost în perioada 2004-2008 viceprimar PNL al municipiului Suceava şi preşedinte al organizaţiei municipale PNL Suceava. În ultima perioadă ea a lucrat la cabinetul senatorului PNL Tiberiu Prodan care a anunţat, luni, în Senat că părăseşte PNL şi că va activa ca independent în grupul PD-L, democrat liberalii suceveni trecându-l deja pe lista lor de parlamentari.