Angela Zarojanu si Ionut Cretuleac au fost investiti ca subprefecti ai judetului Suceava (VIDEO)

Fostul liberal Angela Zarojanu, alături de Ionuţ Radu Creţuleac au fost instalaţi în funcţiile de subprefecţi ai judeţului Suceava, înlocuindu-i în acest fel pe Eugen Girigan şi Constantin Huţanu, susţinuţi de PSD.

Ceremonia de investire a fost una foarte sobră, fără festivismul de altădată cu care erau obişnuiţi primarii şi şefii instituţiilor descentralizate din judeţ. La şedinţa care a avut loc în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Suceava, din Palatul Administrativ, au fost prezenţi angajaţii Prefecturii judeţului, care nu aveau nici un motiv de bucurie legat de reîntoarcerea în funcţie a Angelei Zarojanu, mai ales că despărţirea de ea, cu câteva luni în urmă, a fost una destul de urâtă, în sensul că la plecare a avut cuvinte denigratoare la adresa unei părţi a personalului din Prefectură.

Discursul lui Zarojanu a început sec: “M-am întors!”, cuvinte care au stârnit un râs sec şi scurt în rândul audienţei. Îmbrăcată sobru, în deux pieces negru, cu bluză deschisă la culoare pe dedesubt, Angela a încercat să pară prietenoasă şi să explice faptul că “am revenit cu cunoştinţe mai multe” şi ceva dorinţă de afirmare în plus.

De altfel, cei prezenţi au aplaudat foarte puţin la finalul discursului noului subprefect, printre ei fiind destule voci care clamau faptul că Zarojanu va începe cu siguranţă o campanie de răzbunare pe cei care nu s-au dovedit destul de servili sub comanda sa din mandatul trecut. Reamintim că la investirea sa precedentă in funcţia de subprefect, Angela Zarojanu a “făcut ordine” în Prefectură, solicitând cel mai bun birou posibil si chiar maşina nouă, un Touareg negru cu numere speciale, să-i stea la dispoziţie.

De cealaltă parte, Ionut Cretuleac a avut un discurs elegant in care a dat asigurări că va colabora cu prefectul şi cu salariaţii Prefecturii pentru a-şi îndeplini obligaţiile ce-i vor fi date de prefect.

Momentul investirii a avut şi o parte informală, în care cei doi noi subprefecţi au oferit un pahar de şampanie angajaţilor unităţii pe care o vor conduce, sub comanda directă a prefectului Sorin Arcadie Popescu.