Conducerea SJU Suceava vrea să deschidă din 1 iulie o parte din ambulatoriile de specialitate. Dr. Valeriu Gavrilovici îndeamnă sucevenii să nu se grăbească încă spre spital decât dacă au urgență

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Suceava, dr. Valeriu Gavrilovici, a declarat, vineri, că efoturile conducerii medicale a unității spitalicești sunt pentru a oferi asistență medicală de specialitate pentru toate persoanele, dar că încă se fac anumite optimizări și a îndemnat sucevenii să nu se grăbească spre spital decât dacă au o urgență.

„Eforturile noastre se concetrează pe studierea posibilității ca de la 1 iulie să încercăm să deschidem măcar o parte din ambulatoriile de specialitate.Până atunci mai avem de făcut reglaje în planul intern al spitalului”, a spus Gavrilovici.

El a menționat că în cursul săptămânii viitoare, cel mai probabil, se va încerca deschiderea de noi secții pentru urgențe, cum ar fi Oftalmologie, ORL, balneo-fizioterapie, reumatologie, diabetologie.

„Intenționăm să creem un sector în care patologiile medicale să se regăseacă într-un plan mai larg pentru că în momentul acesta sunt la limită în sectorul de cardiologie”, a spus directorul medical al SJU Suceava.

Conferința de presa

Managerii Spitalului Județean Suceava – conferința de presa la intrarea in spitalul pe care îl conduc

Gepostet von NewsBucovina.ro am Freitag, 12. Juni 2020

El a adăugat că în măsura în care se va redeschide secția de diabet și sectorul adiacent pentru toate cazurile de medicină internă, va exista și posibilitatea tratării mai multor pacienți.

„Încă facem apel către suceveni să nu se grăbească spre spital decât dacă au urgență. În prezent capacitatea de absorbție a spitalului este limitată de necesitatea de a avea un sector-tampon în care sunt reținuți pentru testare pacienții cu diverse patologii, medicale sau chirurgicale și care după unul sau două teste negative, funcție de specificul bolilor și simptomatologie sunt transferați în secțiie propriu-zise”, a spus Gavrilovici.

El a explicat că acest sector tampon care are un rulaj foarte mare de pacienți necesită un efort deosebit din partea colegilor noștri care sunt organizați pe ture și se muncește zi și noapte pentru preluarea paciențior din UPU, testarea lor cât mai rapidă și transferul pe secțiile unde au nevoie de îngrijiri.

”Încercăm să optimizăm activitatea astfel încât pacienții să beneficieze de îngrijirile pe care le merită”, a spus dr. Valeriu Gavrilovici.

loading...