O casă din Țibeni a luat foc de la un trăsnet, iar mai multe gospodării au fost inundate la Sucevița, Vicovu de Sus și Vatra Dornei




Pompierii suceveni au intervenit, duminică, la evacuarea apei din mai multe gospodării și pentru stingerea unor incendii care au cuprins locuințe.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, slt Alin Găleată, la Țibeni o casă de locuit a luat foc din cauza unui trăsnet direct.

Incendiul a fost anunțat la ora 15:48 și a fost lichidat la ora 17:00.

În incendiu a ars acoperișul locuinței pe 100 mp și s-a degradat tavanul mansardei pe 60 mp.

Pentru lichidarea incendiului au intervenit pompierii militari și civili cu trei autospeciale de stingere care au salvat restul casei de locuit și construcțiile învecinate.

El a mai spus că în urma fenomenelor meteo periculoase pompierii militari suceveni au intervenit pentru evacuarea apei în comuna Sucevița la 4 beciuri și o curte, în orașul Vicovu de Sus unde a fost evacuată apa dintr-o curte și Vatra Dornei de unde se evacuează apa din două curți și o locuință.

Și pompierii militari din Câmpulung Moldovenesc au intervenit duminică după amiaza pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din cauza jocului unor copii cu focul.

În incendiu a ars astereala acoperișului casei pe 60 mp și s-au degradat tavanul și pereții locuinței, precum și bunuri materiale.

În zonă au  intervenit pompierii militari cu trei autospeciale de stingere pentru lichidarea incendiului .

De menționat este că în municipiul Suceava, pe str. Rarău, un arbore a căzut peste două autoturisme, iar unul a fost avariat și prezenta deformări pe portbagaj și la o aripă spate.

loading...