Acasă Actualitate CJ Suceava urmează să aprobe un schimb de teren pentru a reuși...

CJ Suceava urmează să aprobe un schimb de teren pentru a reuși finalizarea asfaltării drumului județean Panaci-Bilbor. Flutur: Acest drum asigură și o legătură facilă între DN 17 și DN 15, scurtând distanța Vatra Dornei – București cu 100 de kilometri


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, joi, că în ședința din 30 iunie consilierii județeni suceveni vor vota un proiect de hotărâre privind alocarea de fonduri în vederea elaborării documentației pentru scoaterea definitivă sau temporară din fondul forestier a terenurilor necesare modernizării unui drum județean.

„În principal, este vorba despre un schimb de teren în vederea modernizării a 3,7 Km de drum județean pe tronsonul Panaci – Bilbor, rămas neasfaltat la granița cu județul Harghita. Consiliul Județean Suceava urmează să suporte și taxa de scoatere din fondul forestier”, a spus Flutur.



El a reamintit că modernizarea drumului Panaci – Glodu s-a realizat, parte printr-un proiect cu fonduri europene, iar parte cu finanțare guvernamentală prin PNDL.

„Odată cu modernizarea acestuit tronson se asigură legătura pe drum județean cu județul vecin, Harghita, care, la rândul lui execută lucrări de modernizare pe tronsonul de la intrarea în județul Harghita până în DN 15. De altfel, mâine, 26 iunie, conducerea Direcției  Județene de Drumuri și Poduri Suceava va participa la o ședință a CJ Harghita unde se vor aborda aspecte practice care țin de realizarea acestei modernizări”, a spus Flutur.

El a menționat că acest drum nu facilitează doar legătura dintre cele doua județe vecine, Suceava și Harghita, dar asigură și o legătură facilă între DN 17 și DN 15, scurtând distanța Vatra Dornei  – București cu 100 km.

„Devenind una dintre căile de comunicare între Bucovina și Ardeal, acest drum va contribui în scurt timp la intensificare activităților economice și a turismului în zonă”, a conchis președintele CJ Suceava.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version