Intră acum și în grupul de
Autoturismul era condus de M. Stelian, de 29 ani, însoţit de S. Ovidiu, de 36 ani, ambii din municipiul Oradea, judeţul Bihor. Autoturismul a fost dus în curtea Poliţiei Municipiului Vatra Dornei, pentru efectuarea unei verificări amănunţite, astfel au fost identificate 3.240 pachete ţigări de provenienţa ucraineană cu o valoare de 18.975 lei, 3 cartuşe cu gaz iritant lacrimogen cal. 9 mm şi 4 cartuşe cal. 10×22 T cu bilă de cauciuc.
Iniţial acestei activităţi, a fost efectuată o percheziţie corporală a celor două persoane depistate, iar asupra lui S. Ovidiu s-a găsit un pistol cal. 10×22 T, fără muniţie, pentru care acesta nu a putut prezenta documente legale de deţinere.
Verificările în Registrul Naţional al Armelor prin Serviciul Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase – IPJ Suceava, s-a constatat că S. Ovidiu nu este înregistrat ca deţinător legal de arme şi muniţii şi nici pistolul în cauză nu este în evidenţă.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi s-a început urmărirea penala fată de S. Ovidiu iar M. Stelian a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.500 lei fiind confiscate şi cele 3.240 pachete ţigări de provenienţa ucraineană.