Intră acum și în grupul de
Cercetările poliţiştilor au indicat faptul că între orele 08.00 – 16.00, în timp la domiciliu acestuia nu se afla nimeni, persoane necunoscute, au pătruns în locuinţă cu ajutorul cheii pe care proprietarul o ţinea sub preşul de la intrare, sustrăgând din interior un telefon mobil şi un card bancar. Valoarea bunurilor sustrase este de aproximativ 200 lei.
În urma activităţilor desfăşurate de poliţişti, a fost identificat suspectul de comiterea faptei în persoana minorului G. N., în vârstă de 13 ani, din municipiul Suceava. Poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de „furt calificat”.