FOTO//Accident rutier în zona Metro din Suceava: 8 persoane implicate, trei persoane transportate la UPU Suceava


Intră acum și în grupul de

Un accident rutier s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică în zona Metro din municipiul Suceava după coliziunea dintre două autoturisme.

Potrivit ISU Suceava, în cele două autoturisme erau opt persoane, iar 3 dintre acesta au fost preluate și transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Suceava.

În urma evenimentului rutier nu au fost persoane încarcerate

În zonă au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.


Intră acum și în grupul de