Captura impresionanta de tigari pe E 85

La finele săptămânii trecute poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Siret au reuşit o captură impresionantă de ţigări de provenienţă ucraineană care era pregătită pentru comercializarea pe piaţa neagră din judeţul Suceava şi cele vecine acestuia. Acţiunea s-a petrecut vineri seară pe drumul european E 85 care face legătura dintre punctul de trecere a frontierei din Siret şi sudul Moldovei.

Pe raza localităţii Grăniceşti organele de control au solicitat oprirea unui autoturism condus de un tânăr de 21 de ani. Iniţial şoferul nu a oprit la semnalul regulamentar dar când poliţiştii s-au luat după el s-a gândit că e mai bine să se lase controlat. Nu mică le-a fost mirarea organelor de ordine când, în maşina în care şoferul ieşean însoţit de altă persoană de sex masculin de 28 de ani, au găsit mai multe colete şi sacoşe din material plastic ticsite cu ţigări de diferite marci.

La cercetarea amănunţită a autoturismului poliţiştii au găsit peste 10.600 de pachete de ţigări de diferite mărci fără ca cei doi proprietari să poată justifica marfa cu acte de provenienţă. Ţigările erau aduse din Ucraina şi urmau să fie valorificate în pieţele din judeţul Suceava şi cele învecinate acestuia. Întreaga cantitate în valoare de peste 58.000 de lei a fost confiscată iar autoturismul a fost reţinut până la finalizarea cercetărilor începute de către DIICOT Suceava pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în reţeaua ce se ocupă cu traficul de ţigări. Mai mult cei doi ieşeni s-au ales şi cu dosare penale.