Numărul cazurilor de Covid-19 în evoluție din județul Suceava a scăzut la 319. Doar în 31 de localități sucevene nu sunt cazuri de Covid-19




Prefectura Suceava a anunțat că luni, în județul Suceava sunt 319 de cazuri de infecție Covid-19 în evoluție, în scădere față de duminică când erau 321 de cazuri.

Sursa precizează că din cele 114 localități suceveni, în 31 nu există niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, în 42 e câte un caz în evoluție, iar 25 localități au sub cinci cazuri în evoluție. În același timp 10 localități au sub zece cazuri în evoluție iar 6 au peste zece cazuri în evoluție.

În același timp, la nivelul județului, 313 de persoane se află în carantină, iar 156 de persoane în izolare la domiciliu.

Pe lângă asta, în cursul zilei de duminică, 09 august, polițiștii au desfășurat activități în  context Covid-19, fiind verificate 398 persoane. 

De asemenea,  au fost verificate 100 societăți comerciale și au fost aplicate 25 sancțiuni contravenționale în valoare de 11.200 lei.

Prefectura precizează că datele înscrise în prezentul comunicat sunt din situațiile oficiale întocmite și transmise de instituțiile competente.

loading...