Vechiul drum care lega Bucovina de Ardeal, Coșna-Grădinița, este modernizat. Flutur: Este a treia legătură cu Ardealul după cea de la Bilbor și Pasul Tihuța


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a inspectat, la sfârșitul săptămânii, lucrările de modernizare a drumului județean Coșna-Grădinița și a cerut constructorului să grăbească ritmul, dar și să suplimenteze forța de muncă alocată acestei investiții.

El a spus că modernizarea drumului județean care leagă Coșna de Grădinița la limita cu Bistrița Năsăud spre Ilva Mare este o investiție a CJ Suceava de 6,2 milioane de euro se modernizează.

În total drumul are 15 kilometri, ia în prezent de modernizează un tronson de  8,3 kilometri.

Modernizarea prespuune realizarea unui carosabil de 6 metri lățime la care se adaugă 2 metri acostamentele cu două straturi de asfalt, se fac și ziduri de sprijin pe 2,5 km și, totodată, se execută 77 de podețe, dar și 140 de intrări la populație.

„Toate intrările în curțile oamenilor vor fi amenajate”, a spus Flutur.

El a menționat că este o lucrare mare.

„Am scos de mai multe ori la licitație până ce a venit un câștigător. Ambiția noastră este ca anul viitor să facem drumul până la hotarul cu Bistrița Năsăud”, a spus Flutur.

El a precizat că a discutat cu omologii săi din Bistrița Năsăud pentru că acesta este vechiul drum de legătură dintre Bucovina și Ardeal.

„În felul acesta putem să discutăm de o altă legătură cu Ardealul după Bilbor și Pasul Tihuța. Modernizarea de la Grădinița-Coșna înseamnă acces, în special turistic, dar și dezvoltare economică”, a spus Flutur.

El a cerut constructorului să recupereze întârzierile și și-a exprimat speranța că vor fi aduși mai mulți muncitori ca să fie grăbit ritmul lucrărilor.   


Intră acum și în grupul de