În județul Suceava sunt active 357 de cazuri de Covid-19 în 79 de localități. 418 de suceveni sunt în carantină sau în izolare

Prefectura Suceava a anunțat că marți, în județul Suceava sunt 357 cazuri de infecție Covid-19 în evoluție, față de 370 cazuri câte erau cu o zi în urmă.

Sursa citată precizează că potrivit distribuției cazurilor Covid-19 pe localități, din cele 114 localități sucevene 35 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 24 au câte un caz în evoluție, 39 au sub cinci cazuri în evoluție, 9 au sub zece cazuri în evoluție iar 7 au peste zece cazuri în evoluție.

În același timp, în carantină se află 311 suceveni, iar în izolare 107. Totodată, numărul total de persoane testate până în prezent este de 43.783 persoane, în ultimele 24 de ore fiind testate 347 persoane.

Pe lângă asta, forțele de ordine continuă verificările în contextul Covid-19. Astfel, miercuri au fost verificate 401 persoane și 37 de firme, fiind aplicată o amendă în valoare de 2.500 lei.

loading...