Trei decese intr-o zi in judetul Suceava

Ziua de luni a fost una neagră, fiind înregistrate trei decese în judeţul Suceava. Potrivit IPJ Suceava, luni, a decedat la Spitalul Judeţean Suceava, C. George, de 73 ani, din comuna Vatra Moldoviţei. Poliţiştii s-au stabilit faptul că pe 02.12.2009, acesta a căzut cu spatele pe o cadă, iar la 03.12.2009 a fost internat la Spitalul judeţean Suceava, unde a fost supus unei operaţii, dar a decedat după câteva zile.

Tot luni, la orele 12.00, lucrătorii Postului de Poliţie Râşca au fost sesizaţi cu privire la decesul lui P. Mihai, de 58 ani, din municipiul Anina, judeţul Caraş-Severin. Acesta lucra în calitate de zilier şi avea diferite afecţiuni medicale.

Seara zilei de luni s-a încheiat cu un alt deces. La orele 20.30, a decedat în ambulanţa care îl transporta la Spitalul municipal Fălticeni, S. Vasile, de 74 ani, localnic.

Poliţiştii suceveni spun că în aceste cazuri nu sunt suspiciuni cu privire la comiterea vreunei fapte penale.