Sucevenii vor putea circula, gratis, de luni, timp de două săptămâni, cu noile autobuze electrice. Primarul Ion Lungu: Începând de astăzi se schimbă strategia privind transportul public în orașul nostru

Primarul Sucevei, Ion Lungu, viceprimarul Lucian Harșovschi, președintele Consiliului Județean Suceava,  Gheorghe Flutur, deputatul PNL Ioan Bălan, directorul ADRNE, Vasile Asandei, au participat, vineri, la noua autobază electrică a TPL Suceava la inaugurarea celor 25 de autobuze electrice care au fost achiziționate printr-un proiect cu finanțare europeană de la un producător important din China.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că este o zi istorică pentru Suceava.

„Începând de astăzi se schimbă strategia privind transportul public în orașul nostru. Vom avea transport electric sută la sută”, a spus Ion Lungu.

El a menționat că acesta este un proiect unicat în țară pentru că transportul public va fi sută la sută electric.

„Mai sunt și alte orașe în țară care au autobuze electrice, dar au o parte autobuze electrice, iar restul, clasice, pe motorină”, a spus Lungu.

Inaugurare Divizia electrică a TPL Suceava

Primarul Sucevei, Ion Lungu inaugurează divizia electrică de autobuze a Orașului. La eveniment participa Președintele CJ, Gheorghe Flutur și deputatul Ioan Balan

Publicată de NewsBucovina.ro pe Vineri, 18 septembrie 2020

El a mai declarat că proiectul cu finanțare europeană este un proiect integrat de transport public local și a precizat că pe lângă cele 62 de autobuze electrice se finalizează construcția noii autobaze a diviziei electrice a TPL Suceava, că vor fi modernizate toate cele 54 de stații de transport, cu sistem de e-ticketing, cu sistem electronic de afișaj, sistem de supraveghere video și 41 de stații de încărcare.

Primarul a subliniat că acest proiect a luat  viață la zece ani după ce a semnat în numele municipiului Suceava, la Lisabona, un memorandum, alături de alte zece orașe europene, între care Frankfurt sau Londra, pentru susținerea transportului electric, iar acest memorandum a fost trimis Comisiei Europene care a înființat astfel axa de finanțare pentru transportul electric.

Primarul Ion Lungu a mai declarat că Suceava este singurul oraș din țară cu transport electric integral, având achiziționate cu fonduri elvețiene, autoturisme electrice și autotutilitare la Primărie, biciclete electrice pentru Poliția Locală și că au început să sosească și trotinete electrice din cele 50 achiziționate.

„Avem un parc de transport ecologic, cu poluare zero”, a spus primarul.

Ion Lungu a mai declarat că cele 25 de autobuze au costat circa 10 milioane de euro, respectiv 400.000 de euro fiecare, El a precizat că autobuzele achiziționate au o autonomie de minimum 250 de kilometri, perioada de funcționare este de 15 ani, iar perioada de garanție de 8 ani sau 500.000 de kilometri.

„Suntem printre puținele orașe verzi din România, cu poluare minimă”, a declarat Ion Lungu.

Primarul a mai declarat că, de luni, urmează perioada de probe de două săptămâni când sucevenii vor putea circula gratuit cu aceste autobuze electrice.

Ion Lungu a explicat că potrivit caietului de sarcini nu se pot încasa bani pe perioada de probe.

loading...