Mazga si viteza, cauza unui accident cu doi raniti

Din cauza vitezei şi a carosabilului murdar un şofer s-a izbit într-o altă maşină rănind doi pasageri. Potrivit IPJ Suceava, marţi, la ora 09.15, pe Bulevardul Academician Vasile Grecu, din municipiul Suceava, B. MIHAI de 24 ani, din comuna Pătrăuţi, posesor al permisului de conducere categoria „B” din anul 2009, datorită neadaptării vitezei la carosabilul acoperit cu mâzgă a pierdut controlul direcţiei.

Acesta a pătruns pe contrasens intrând în coliziune frontală cu autoturismul condus regulamentar din sens opus de D. CRISTINA de 21 ani, localnic, posesor al permisului de conducere categoriile BE, CE.

B. Ioana, de 26 ani, localnică şi P. Daniel, de 24 ani, din comuna Pătrăuţi, ambii pasageri în primul autoturism, au fost răniţi, în urma coliziunii.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.