Prezența la vot în județul Suceava la ora 13:00 este de 18,81 la sută, cu trei procente mai mică decât la alegerile locale din 2016. În municipiul Suceava prezența este de doar 13,19 la sută


Intră acum și în grupul de

Prezența la alegerile locale în județul Suceava este scăzută la ora 13:00.

Astfel, potrivit datelor prezentate de Autoritatea Electorală Permanentă, până la ora 13:00 au votat în județ un număr de 114.212 de alegători, reprezentând 18,81 la sută, în condițiile în care la alegerile locale din 2016 prezența la vot fusese de 21,48 la sută.

Potrivit statisticii, din cei 606.880 suceveni înscriși pe liste permanente si complementare, până la ora 13:00 au votat pe  liste permanente si complementare 111.965 de suceveni, pe liste suplimentare alți 1.977, iar cu urnă mobilă au votat 270

De remarcat este că dintre aceștia, 43.559 de alegători sunt din mediul urban, iar din mediul rural 70.653 de alegători.

În municipiul Suceava prezența era la ora 13:00 de doar 13,19 %.

Până la această oră și-au exprimat votul doar 13.758 de alegători.

Conform statisticii, cei mai mulți dintre alegătorii prezenți la urne sunt persoane cu vârste peste 45 de ani.

În urmă cu patru ani, la alegerile locale, la închiderea secțiilor de votare, prezența a fost de 49,92 la sută.


Intră acum și în grupul de