DSP Suceava: Numărul elevilor și preșcolarilor suceveni infectați cu noul coronavirus a ajuns la 23. În județ sunt și 61 cadre didactice confirmate cu SARS-CoV-2 și 11 angajați din rândul personalului nedidactic auxiliar


Intră acum și în grupul de

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, Gabriela Băncilă, a declarat, luni, pentru NewsBucovina, că numărul preşcolarilor şi elevilor suceveni  confirmaţi cu SARS-CoV-2 de la începutul cursurilor şcolare şi până în prezent a ajuns la 23, ultimele opt cazuri fiind înregistrate în week-end şi în cursul zilei de luni.

Ea a spus că în week-end a fost confirmat un caz pozitiv cu noul coronavirus la un preşcolar de la Grădiniţa cu Program Prelungit din Gura Humorului, iar în cursul zilei de luni au mai fost confirmate alte şapte noi cazuri în rândul unor elevi de la unităţi de învăţământ gimnazial şi liceal din municipiul Suceava şi Siret, majoritatea copiilor fiind contacţi ai unor membri de familie confirmaţi deja pozitiv.

Băncilă a mai spus că în municipiul Suceava au fost confirmaţi şase cazuri noi de infecţie cu noul coronavirus, respectiv  la un elev de la Şcoala Gimnazială nr. 9 Suceava, la un elev de la Şcoala Gimnazială nr.4 Suceava, a cărui soră, elevă la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” Suceava a fost şi ea confirmată cu SARS-CoV-2, ambii fiind internaţi în spital, la un elev de la Colegiul Naţional “Ştefan cel Mare” Suceava, la un elev de la Colegiul Economic “Dimitrie Cantemir” Suceava şi la un elev al Colegiului de Artă” Ciprian Porumbescu” Suceava.

Purtătorul de cuvânt al DSP Suceava a precizat că cel de al VII-lea caz confirmat pozitiv luni în rândul elevilor este cel al unei eleve de la Colegiul Tehnic “Laţcu Vodă” Siret, care are domiciliul în Calafindeşti.

Ea a menţionat că tot în cursul zilei de luni a fost confirmată pozitiv cu noul coronavirus o îngrijitoare de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” Suceava.

De la începutul lunii septembrie şi până în prezent, în judeţul Suceava au fost confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus 23 de  elevi şi preşcolari, 61 de cadre didactice şi 11 angajaţi din rândul personalului auxiliar din învăţământul preuniversitar.

(LB)


Intră acum și în grupul de