Prefectura Suceava reia apelul pentru purtarea măștii de protecție în condițiile în care în județ sunt active 1.340 de cazuri de Covid-19, iar 1.373 persoane sunt în carantină sau izolare

Prefectura Suceava a reluat, sâmbătă, apelul pentru respectarea măsurilor de protecție sanitară, respectiv purtarea măștii de protecție, păstrarea distanței fizice și spălatul des pe mâini în condițiile în care numărul de cazuri active în județ este de 1.340.

Conform distribuției cazurilor Covid-19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 unități administrativ teritoriale 13 au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 13 au câte un caz în evoluție, 38 au sub cinci cazuri în evoluție, 26 au sub zece cazuri în evoluție iar 24 au peste zece cazuri în evoluție.

Potrivit Perfecturii Suceava, sâmbătă se află în carantină 893 persoane, iar în izolare la domiciliu se află 480 de persoane.

Vineri polițiștii au desfășurat activități în  context Covid 19, fiind verificate  cu privire  la respectarea măsurilor  și interdicțiilor impuse unui număr de 619 persoane. 

De asemenea,  au fost verificate 118 societăți comerciale.  Au fost aplicate 145 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 11.800 lei pentru  nerespectarea măsurilor de protecție  individuală și neluarea  măsurilor pentru  diminuarea impactului riscurilor  conform Legii nr.55/2020.

„Solicităm cetățenilor să respecte măsurile stabilite de autorități în perioada stării de alertă, distanțarea fizică și măsurile de igienă stabilite de către specialiști.

SĂ RESPECTĂM ÎN CONTINUARE 3 MĂSURI SIMPLE, CARE NE POT PROTEJA PE NOI SAU PE CEI DIN JURUL NOSTRU:

•             să evităm locurile aglomerate, păstrând distanțarea fizică,

•             să purtăm masca.

•             să ne spălăm des mâinile.

            La linia telefonică TelVerde 0800800165, cetățenii pot sesiza cazurilor de încălcare a normelor de protecție.

            La linia telefonică TelVerde 0800800358, cetățenii pot apela pentru recomandări  și informații legate de COVID-19.”, a menționat Prefectura Suceava.

loading...