Intră acum și în grupul de
Noul şef al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava este de joi comisarul şef de poliţie Gheorghe Ieremie în urma câştigării concursului organizat a doua oară, pentru acest post. Precizăm că Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a mai organizat în data de 23 decembrie concurs pentru această funcţie, dar nici unul dintre cei 3 concurenţi nu a fost declarat admis. Noul şef va fi numit în funcţie peste câteva zile prin ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor.
Postul a rămas vacant la sfârşitul anului trecut după ce în urma unor intervenţii chirurgicale, fostul şef al IJPF Suceava, comisarul şef Gheorghe Robu, a invocat probleme de sănătate şi s-a pensionat.
Gheorghe Ieremie s-a născut la Suceava, are 38 de ani şi a absolvit Academia de Poliţie în anul 1996, după care a îndeplinit mai multe funcţii de comandă în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava, şef PCTF Siret, şef Sector Siret, şef Birou control-investigaţii şi şef Birou supraveghere şi control trecerea frontierei. Comisarul şef Gheorghe Ieremie a mai activat şi la Direcţia Generală Anticorupţie Suceava.
Acesta va fi secondat de subcomisarul Constantin Mihai Prelipcean care este în prezent prim-adjunct al şefului IJPF Suceava şi de comisarul şef Cezar Ceorteanu ce ocupă postul de adjunct.
Intră acum și în grupul de