Primarul Ion Lungu anunță abandonarea proiectului parcării supraterane din zona Primăriei și construirea unei asemenea parcări pe strada Ștefan Tomșa în locul a 51 de garaje


Intră acum și în grupul de

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat, miercuri, că a renunțat la proiectul parcării supraterane din apropierea Primăriei Suceava pentru că era dificil să se încadreze în urbanismul zonal, dar și pentru că s-a renunțat la modernizarea actualului stadion Areni, iar o parcare supraterană va fi construită pe strada Ștefan Tomșa unde sunt 51 de garaje ce vor fi demolate.

„Am abandonat proiectul”, a spus primarul care a arătat însă că va fi demarat un asemenea proiect în apropiere, pe strada Ștefan Tomșa unde sunt 51 de garaje.

📺 Conferință de presă săptămânală la Primăria Municipiului Suceava

📺 Conferință de presă săptămânală la Primăria Municipiului Suceava

Publicată de NewsBucovina.ro pe Marţi, 24 noiembrie 2020

El a arătat că intenția este realizarea unei parcări supraterane cu 200 de locuri, pe două nivele.

„Vrem să dăm un loc de parcare celor care au garaje acolo. Primăria este proprietar. Vor fi despăgubiți cu un loc de parcare gratuit”, a spus primarul.

El a menționat că se vor demara procedurile astfel încât anul viitor să înceapă și lucrările pentru că este o zonă foarte aglomerată și este nevoie de o asemenea investiție.


Intră acum și în grupul de