Intră acum și în grupul de
Agentul de poliţie s-a prezentat şi i-a solicitat documentele conducătorului auto, dar acesta a refuzat să i le prezinte, având o atitudine recalcitrantă, fiind susţinut şi de către ceilalţi ocupanţi ai autoturismului. În aceste împrejurări, agentul a solicitat sprijin, la faţa locului ajungând o patrulă din cadrul Postului de Poliţie Voitinel. La apropierea celui de-al doilea echipaj de poliţie, B. V. a coborât de la volanul autoturismului, după care a fugit spre cătunul Remezău.
În urmărirea adolescentului au plecat doi poliţişti de la Postul de Poliţie Voitinel şi ajungând într-o zona accidentată, cu obstacole, a fost somat legal, agenţii executând două focuri în plan vertical, însă B.V. a continuat să alerge, fiind pierdut din raza vizuală de către poliţişti.
În urma activităţilor specifice desfăşurate, s-a reuşit identificarea lui B. V., care a recunoscut că a condus autoturismul fără a poseda permis de conducere. Poliţiştii continuă cercetările faţă de B. V. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.