Jarul cazut din soba a aprins mobilierul dintr-o gospodarie din Baia

Un incendiu a izbucnit duminică, după orele prânzului, într-o casă din localitatea Baia. Potrivit ISU Bucovina, la ora 15.59 a fost anunţat un incendiu la gospodăria lui Florin Ş., din localitatea Baia, astfel că Detaşamentul de pompieri Fălticeni a intervenit cu două autospeciale pentru localizarea şi stingerea focului.

Când pompierii au ajuns la faţa locului ardeau bunuri casnice din două încăperi, existând pericolul de propagare la întreaga locuinţă.

Flăcările au fost stinse la ora 17.25, în limitele găsite. Au ars elemente de mobilier -un pat, un dulap, o masă, bunuri textile, patru ferestre şi patru uşi. De asemenea s-au degradat pereţii pe o suprafaţă de 50 mp, pagubele fiind estimate la 1.500 lei.

Din primele cercetări a rezultat că incendiul a izbucnit din cauza jarului căzut din sistemul de încălzire, respectiv o sobă cu acumulare de căldură.

Pompierii au salvat casa de locuit şi bunuri în valoare de aproximativ 5.000 lei.