Intră acum și în grupul de
Primarul Sucevei Ion Lungu a purtat discuţii cu reprezentanţii Primăriei Botoşani pentru ca începând de la 1 iulie 2010 deşeurile din municipiu să fie duse la groapa de gunoi a acestui municipiu, în condiţiile în care până la 30 iunie nu se va finaliza prima celulă a depozitului ecologic de la Moara.
Deşeurile municipiului Suceava sunt depozitate, de la 1 ianuarie 2009, la groapa de gunoi a municipiului Fălticeni după ce groapa de gunoi a municipiului Suceava a fost închisă la 31 decembrie 2008, iar până în prezent nu a fost deschis nici unul din cele două depozite ecologice de deşeuri din judeţ prevăzute în Acordul de Mediu.
CJ Suceava a anunţat că în acest an va începe execuţia primei celule din cadrul depozitului ecologic din comuna Moara, a alocat fonduri în acest sens şi a început procedurile de selecţie a constructorului.
Întregul proiect, în valoare de 50 de milioane de euro, finanţat prin POS Mediu, prevede înfiinţarea a 5.000 de puncte de colectare a deşeurilor, şapte staţii de transfer şi două depozite ecologice, unul în zona comunei Moara, lângă municipiul Suceava, iar un altul în zona comunei Pojorâta, pentru zona de munte.