Alegeri parlamentare 2020: Doar 50.000 de suceveni au venit la urne până la ora 12:00. În urmă cu patru ani, până la ora 12:00 votaseră peste 63.000 de alegători din județ

Prezența la alegerile parlamentare din acest an este mai mică la ora 12:00 față de prezența înregistrată la alegerile parlamentare din 2016.

Astfel, până la ora 12:00 în județul Suceava au votat 50.426 de alegători, reprezentând 8,33 la sută din numărul total de alegători înscriși pe listele electorale permanente.

Dintre aceștia, 23.940 sunt din zona urbană și  26.486 din zona rurală.

Majoritatea votanților au peste 45 de ani.

Până la ora 12:00 au votat pe liste suplimentare 3.891 de alegători și 61 de voturi au fost exprimate de votanți cu urna mobilă.

În urmă cu patru ani până la ora 12:00 au votat 63.204 suceveni, reprezentând 10,72 la sută din electoratul județului.  

loading...