Intră acum și în grupul de
În momentul observării echipajului poliţiei de frontieră, şoferul a demarat în trombă refugiindu-se în curtea unui imobil de pe raza localităţii Vicovu de Sus unde a abandonat maşina.
Cu acordul proprietarului imobilului poliţiştii de frontieră au tractat autoturismului la sediul S.P.F. Vicov unde în prezenţa martorilor asistenţi s-au descoperit în portbagaj şi pe bancheta din spate a maşinii, zece saci de rafie care conţineau 5000 de pachete de ţigări (3000 pachete marca „ Viceroy” şi 2000 pachete marca „ More”) de provenienţă ucraineană, fără documente legale de provenienţă.
Fiind întrebat de provenienţa ţigărilor, bărbatul a declarat că le are de la mai mulţi cetăţeni ucraineni care în schimbul unei sume de bani l-au rugat să le transporte până într-un anumit loc de unde urmau să fie preluate de o altă persoană.
Întreaga cantitate de ţigări în valoare de 21.000 lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul marca „ Mercedes” a fost indisponibilizat la sediul I.J.P.F. Suceava până la finalizarea cercetărilor. Vicoveanului i-au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la contrabandă, acte ce au fost înaintate Serviciului Teritorial Suceava al D.I.I.C.O.T., în vederea continuării cercetărilor.
A doua zi, la P.T.F. Siret s-a prezentat pentru a intra în ţară, conducând un autoturism marca „BMW”, cetăţeanul ucrainean, în vârstă de 26 de ani.
În urma controlului amănunţit asupra persoanei, bagajelor şi mijlocului de transport, s-au găsit ascunse şi nedeclarate în vederea sustragerii de la controlul vamal, în portbagajul autoturismului şi în locaşul roţii de rezervă un număr de 400 pachete de ţigări marca „ Monte Carlo” de provenienţă ucraineană.
Ţigările în valoare de 1.648 lei, au fost reţinute în vederea confiscării de către organele vamale, iar şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5000 lei.