Un bărbat din Capu Codrului a făcut atac de panică când și-a văzut locuința în flăcări la întoarcerea acasă


Intră acum și în grupul de

O casă de locuit din Capu Codrului a ars marți într-un incendiu pornit, cel mai probabil, de la coșul de fum, iar proprietarul a făcut atac de panică la întoarcerea acasă când și-a văzut casa în flăcări.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, lt. Alin Găleată, a declarat că la fața locului au intervenit pentru localizarea și lichidarea flăcărilor pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului, cu două autospeciale de stingere și cu o ambulanță SMURD.

El a spus că au ars bucătăria și dormitorul locuinței, cu bunurile din interior,  și s-a degradat restul construcției, cu o suprafață totală de aproximativ 40 mp.

Potrivit lui Găleată, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coșul de fum amplasat necorespunzător față de materialele combustibile.

Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical proprietarului, în vârstă de 62 de ani.

Acesta nu era acasă în momentul izbucnirii incendiului, iar la întoarcere a suferit un atac de panică când și-a observat casa cuprinsă de flăcări.

Bărbatul și-a revenit și nu a fost necesar transportul său la o unitate spitalicească, a precizat sursa citată.


Intră acum și în grupul de