Intră acum și în grupul de
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, sâmbătă, că la Spitalul Județean Suceava vor ajunge duminică 250 de doze de vaccin anti-COVID dintre cele peste 3000 de doze care se distribuie cele 10 spitale din țară unde începe acțiunea de vaccinare.
Aceste doze sunt doar pentru prima administrare, iar la data rapelului va pleca de la Cantacuzino tranşa necesară.
Vaccinarea va începe la ora 10:00.
Potrivit unui comunicat de presă al SJU Suceava, între orele 10:00 și 10:30 se vor acorda interviuri de presedintele Consiliului Județean, prefectul județului Suceava care este și conducătorul nucleului județean de coordonare a vaccinării, reprezentantul DSP care este coordonator medical județean al campaniei de vaccinare, managerul Spitalului Județean Suceava, responsabil pe unitate cu coordonarea vaccinării și directorul medical în calitate de coordonator al centrului de vaccinare.
După ora 10:30 vor acorda interviuri cadre medicale care s-au vaccinat.
Câte doze primesc cele 10 spitale unde începe campania de vaccinare
1. Brașov – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase- 100 de doze
2. București – Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș“- 600 de doze
3. București – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Dr. Victor Babeș“ – 530 de doze
4. Cluj – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Cluj-Napoca- 375 doze
5. Constanța- Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Constanța- 170 doze
6. Dolj – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș“, Craiova- 90 doze
7. Iași – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase- 260 doze
8. Maramureș – Baia Mare- Spitalul de Urgență- 210 doze
9. Suceava – Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou“ Suceava- 250 doze
10. Timiș – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș“, Timișoara- 450 doze.
Intră acum și în grupul de