Aproape 2.100 de cadre medicale sucevene s-au vaccinat anti COVID-19. În cursul zilei de joi s-au vaccinat 375 de cadre medicale fiind înregistrate cinci reacții adverse minore

Purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, consilier Gabriela Băncilă, a declarat, vineri, că până în prezent, în județ, s-au vaccinat anti COVID-19 un număr de 2.097 de cadre medicale.

Ea a spus că în cursul zilei de joi, în cadrul fazei I de vaccinare anti COVID-19 pe raza județului Suceava s-a efectuat un număr total de 375 vaccinări.

Cele mai multe, 165 au fost făcute la Spitalul Județean de Urgență Suceava, alte 75 la Spitalul Municipal Rădăuți, 55 la Spitalul Municipal Fălticeni, 50 la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc și 30 la Spitalul Orășenesc Gura Humorului.

Din cele 375 de persoane vaccinate joi au fost înregistrate 5 reacții adverse minore cum ar fi ușoară oboseala și durere locală în brațul în care s-a introdus vaccinul.

La Spitalul Municipal Vatra Dornei nu s-au efectuat vaccinări deoarece și-a epuizat stocul care a fost completat cu alte 25 de doze, iar la Spitalul Orășenesc Siret nu s-au făcut vaccinări în lipsă de solicitări, urmând să reia de luni vaccinările.

„Vă amintim că administrarea unui vaccin împotriva COVID-19 reprezintă unul dintre instrumentele critice pentru limitarea efectelor pandemiei, alături de celelalte instrumente:  respectarea restricţiilor şi a măsurilor igienico-sanitare-purtarea măştii, spălatul pe mâini şi distanţarea fizică”, a mai declarat Gabriela Băncilă.