Cod galben de vânt puternic pentru zona de munte a județului Suceava


Intră acum și în grupul de

Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni, avertizare cod galben pentru zona de munte a județului Suceava.

Prima avertizare cod galben este valabilă, luni, între orele 10:00 și 19:00

În intervalul menționat, la munte, în nord-vestul, centrul țării și local în sud și sud-est, vor fi intensificări temporare ale vântului cu rafale ce vor atinge și depăși 55…65 km/h și izolat 70 km/h.

În zona montană înaltă, la altitudini de peste 1800 m, rafalele vor depăși 80…100 km/h, iar ninsoarea va fi viscolită și zăpada spulberată.

ANM notează că unele intensificări ale vântului, cu viteze în general de 45…55 km/h se vor semnala și în restul teritoriului.

O a doua avertizare cod galben este valabilă de luni de la ora 19:00 până marți, 26 ianuarie, ora 05:00.

În intervalul menționat, în zona Carpaților Orientali vântul va continua să aibă intensificări cu viteze la rafală de peste 70 km/h, iar la altitudini mai mari de 1800 m, rafalele vor depăși 90…110 km/h și zăpada va fi spulberată.


Intră acum și în grupul de