Intră acum și în grupul de
Aceştia au coborât imediat, iar la uşa de acces a blocului au reţinut un tânăr care avea asupra lui o geantă de damă şi încerca să fugă.
Individul a fost condus la sediul poliţiei, unde a fost identificat ca fiind I. Constantin, de 22 ani, din municipiul Vatra Dornei, iar victima se numeşte F. Luminiţa, de 19 ani din municipiul Suceava.
Din cercetări s-a stabilit că tânărul a urmărit-o pe fată, iar când acesta a ajuns în scara blocului unde locuieşte, a bruscat-o şi i-a smuls poşeta în care avea bunuri personale în valoare de circa 60 lei.
Suspectul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „tâlhărie” şi urma ca luni să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.