402 pacienți Covid-19 sunt internați în spitalele din județul Suceava, dintre care 113 sunt în stare severă sau gravă. La unitățile ATI din Suceava și Rădăuți nu sunt paturi disponibile pentru pacienți Covid


Intră acum și în grupul de

În spitelele din județul Suceava sunt internați 402 pacienți Covid-19, iar numărul total al persoanelor suspecte de infecție cu SARS-CoV-2 este de 60, a anunțat sâmbătă Prefectura Suceava, care menționează că numărul sucevenilor declarați vindecați de Covid-19 este de 16.426.

Potrivit sursei citate, la nivelul județului, în ultimele 24 de ore au fost internate 27 persoane diagnosticate cu Covid-19, în același interval de timp fiind externate 33 persoane declarate vindecate.

Din totalul celor 554 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 205 pacienți sunt diagnosticați cu Covid-19, 43 pacienți sunt în zona tampon și 306 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid).

  Din cei 205 pacienți diagnosticați Covid-19:

21 prezintă forme ușoare;

105 prezintă forme medii ale bolii;

59 prezintă forme severe;

20 prezintă forme grave și sunt internați în secția ATI (dintre aceștia 5 pacienți sunt ventilați non – invaziv și 3 intubațiventilați invaziv).

Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispune, la această dată, de 334 paturi libere, din care 39 pentru pacienți Covid-19, 184 în sectorul non-Covid și 111 pentru zona tampon.

La unitatea ATI nu sunt paturi disponibile pentru pacienți Covid, sunt 27 ventilatoare libere, din care 12 pentru pacienții Covid-19, și 15 pentru pacienții non- Covid.

La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați un număr de 101 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (13 cu forme ușoare, 69 prezentând forme medii, 17 forme grave și 2 pacienți în formă critică), 6 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, nu sunt locuri disponibile în sectorul Covid. La unitatea ATI Covid sunt internati 2 pacienți, nemaifiind nici un loc disponibil.

La nivelul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc sunt internați un număr de 31 pacienți diagnosticați cu Covid-19, dintre aceștia 24 prezintă forme medii, 7 forme grave, 3 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere 4 locuri în sectorul Covid.

La nivelul Spitalului Municipal Vatra Dornei sunt internați un număr de 24 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (16 forme medii și 8 cu forme grave) și 6 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere 3 locuri în sectorul Covid.

La nivelul Spitalului Orășenesc Gura Humorului sunt internați un număr de 28 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (11 cu forme ușoare și 17 prezentând forme medii), și 2 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere un număr de 15 locuri în sectorul Covid. 

La nivelul Spitalului Boli Cronice Siret sunt internați 13 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (5 cu forme ușoare și 8 persoane cu formă medie), nu sunt internate persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere 12 locuri în sectorul Covid.

La nivelul județului sunt disponibile 73 de locuri libere Covid și 128 locuri pentru zona tampon.

Persoanele suspecte Covid-19, internate în zonele tampon, în cazul confirmării infecției cu noul coronavirus sunt declarate pacienți diagnosticați Covid-19, fără a fi influențată statistica în ceea ce privește numărul de internări, precizează Prefectura Suceava.


Intră acum și în grupul de