Continua detonarea podurilor de gheata de pe raul Bistrita

Specialiştii de la echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava s-au deplasat luni, din nou, în zona Broşteni pentru a distruge prin explozie podurile de gheaţă formate pe râul Bistriţa, existând riscul ca un număr de 10 gospodării să fie inundate. „Echipa pirotehnică execută o acţiune de distrugere a unui pod de gheaţă în localitatea Lungeni, oraş Broşteni unde există pericol de inundare a 10 gospodării”, au precizat reprezentanţii ISU „Bucovina” Suceava.

Şi în cursul săptămânii trecute, mai exact miercuri pirotehniştii de la ISU Suceava au efectuat o acţiune identică pe raza comunei Dorna Arini, intervenţia fiind considerată oportună pentru înlăturarea pericolului de producere a inundaţiilor.
De asemenea marţi, au fost efectuate detonări pe o porţiune de 150 de metri, la aproximativ jumătate de kilometru în amonte de podul Rusca, în scopul distrugerii aglomerării compacte de gheaţă, care obturau cursul apei. Atunci s-a reuşit crearea unui canal de scurgere a cursului râului.

Aglomerările de sloiuri de gheaţă formate pe râurile din zona de munte a judeţului Suceava se întind pe kilometri întregi, deocamdată încălzirea treptată a vremii, fără variaţii termice bruşte, ferind localnicii de pericolul inundaţiilor.