Percheziții DNA în Suceava și Iași în cazul angajărilor de la Apele Române


Intră acum și în grupul de

DNA ST-Iași a anunțat, joi, că efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, săvârșite în perioada martie 2020-2021.

Astfel, în cursul zilei de 11 februarie 2021, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare la 3 instituții publice situate pe raza județelor Iași și Suceava.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Inspectoratelor de Jandarmi Județene Iași și Suceava.

Potrivit unor surse judiciare ancheta vizează modul în care s-au făcut angajări ale unor persoane în cadrul RA Apele Române sau alte instituții prin Primăria Vatra Moldoviței.

Recent, la departamentul care se ocupă de apărarea împotriva inundațiilor a fost angajată o tânără, Simona Iancu, care a fost patru ani chelneriță la un bar din Iași și care a fost angajată înainte administrator public al comunei Vatra Moldoviței și după cinci zile detașată la ABA Prut-Bârlad.


Intră acum și în grupul de