Intră acum și în grupul de
Astfel, i-au prins în flagrant pe R. Bogdan, în vârstă de 19 ani şi C. Valerian, în vârstă de 32 ani, ambii din comuna Mitocu Dragomirnei, care au tăiat un arbore de esenţă fag cu diametrul la cioată de 0,50 m, volum de 2 mc şi valoare de 600 lei.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „tăiere ilegală de arbori”, iar atelajul hipo, calul şi sculele de tăiat au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.