Intră acum și în grupul de
În urma demersurilor scrise şi a discuţiilor purtate cu reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat joi că a primit asigurări că lucrările de reparaţii pe şapte drumuri naţionale din judeţ vor demara săptămâna viitoare.
Preşedintele CJ Suceava a mai declarat că a cerut firmei care lucrează la modernizarea drumului naţional DN 17 să continue lucrările pe tronsonul Gura-Humorului-Câmpulung Moldovenesc, atât în ceea ce priveşte finalizarea căii de rulare cât şi trecerile la nivel cu calea ferată.