Intră acum și în grupul de
Şoferul a frânat brusc, a derapat din cauza carosabilului acoperit cu zăpadă bătătorită, pierzând controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat cu partea laterală dreapta în atelajul hipo, împingându-l în afara carosabilului pe partea stângă, prin glisiera metalică, în şanţul de pe partea stângă a sensului de mers. P. Maria, de 37 ani, pasageră în atelaj a fost grav rănită, însă căruţaşul, B. Mihai, de 66 ani, a scăpat cu răni mai uşoare. Ambii sunt din comuna Preuteşti.
Căruţaşul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest din cauza stării de şoc, însă i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Din accident a mai rezultat uciderea cabalinei care tracta atelajul hipo şi avarierea glisierei metalice.
Conducătorul auto purta centura de siguranţă, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.