A fost modificată procedura de calcul a ratei de infectare: Începând de vineri rata va include și focarele de Covid-19

Prefectura Suceava a informat că începând de vineri, 26 februarie, intră în vigoare o modificare legislativă importantă și anume modalitatea în care se calculează rata incidenței Covid-19 cumulate în ultimele 14 zile la 1.000 de locuitori.

Concret, potrivit Hotărârii de Guvern, începând de astăzi, incidențele cumulate a cazurilor pe ultimele 14 zile vor fi calculate inclusiv cu numărul de cazuri din focarele existente în fiecare localitate.

Această modificare legislativă se va traduce în unele cazuri ale localităților care au înregistrate focare Covid-19 în schimbarea scenariului după care funcționează restaurantele, cafenelele și sălile de spectacole, inclusiv a scenariilor în care vor funcționa școlile.

Reamintim că, în funcție de rata incidenței dintr-o localitate se stabilesc scenariile cu diferite restricții impuse pentru a limita răspândirea virusului SARS-CoV-2.

loading...