Holzindustrie Schweighofer premiaza performantele angajatilor

Patru milioane de euro este suma pe care compania austriacă Holzindustrie Schweighofer o alocă pentru premierea performanţelor atinse de angajaţi în activitatea desfăşurată în 2009. Potrivit unui comunicat al companiei, în ciuda situaţiei economice nefavorabile din anul 2009, când majoritatea firmelor şi-au restrâns activitatea, au recurs la reducerea numărului de angajaţi sau a salariilor acestora, Holzindustrie Schweighofer, a decis să acorde premii de performanţă angajaţilor din fabricile de cherestea din Rădăuţi şi Sebeş.

Astfel, pe lângă premiul de Crăciun, ce a fost oferit în luna decembrie 2009, Holzindustrie Schweighofer acordă, suplimentar, un premiu de performanţă pentru rezultatele deosebite înregistrate în anul financiar 2009, premiu care se ridică la valoarea totală de 4 milioane lei. „Acest premiu reprezintă un stimulent financiar pentru angajaţi în semn de apreciere pentru eforturile depuse de aceştia la realizarea obiectivelor şi indicatorilor de performanţă pentru anul 2009”, se arată în comunicat.

Totodată, firma austriacă subliniază că spre deosebire de alţi agenţi economici din România , a angajat peste două sute de persoane în cele două fabrici de cherestea din România şi că, tot în 2009, au fost preluate în proprietate două fabrici de prelucrare a lemnului, una în oraşul Siret şi cea de-a doua în oraşul Comăneşti, ajungându-se astfel la un număr total de două mii de salariaţi.

Holzindustrie Schweighofer, activează pe piaţa din industria de prelucrare a lemnului din România, având investiţii de peste 300 de milioane de euro şi o cifră de afaceri de 300 de milioane euro anual.