146 de suceveni au refuzat masa caldă oferită de Guvern și 706 de beneficiari nu au fost găsiți. În total, numărul sucevenilor care primesc carduri pentru masă caldă este de peste 11.000

Un număr de 11.168 de beneficiari din județul Suceava sunt eligibili în Programul Național prin care pot primi primesc mese calde, din care 146 au refuzat cardurile electronice, iar 706 nu au fost găsiți la domiciliu.

Suprefectul de Suceava Daniel Prorociuc a declarat că în urma derulării Programului privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de persoane cele mai defavorizate care beneficiază de mese calde pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde, acordate din fonduri externe nerambursabile, precum şi unele măsuri de distribuire a acestora, din luna noiembrie 2020 până în prezent, încă un număr de 138 de suceveni, au fost incluși în acest Program.

El a arătat că în județ cardurile electronice au fost distribuite către primăriile unde au domiciliile noii beneficiari, de unde vor fi ridicate, iar ulterior utilizate pentru mese calde.    

Potrivit acestuia în program se încadrează persoanele în vârstă de 75 ani  împliniți sau peste, cu venituri la nivelul indemnizației sociale pentru pensionari, respectiv 800 lei/lună, cât și persoanele fără adăpost, inclusiv persoanele /familiile care au fost evacuate și familiile cu copii care nu au un domiciliu stabil, iar valoarea nominală a unui tichet social pe suport electronic pentru masă caldă pentru destinatarii finali în cadrul S.N.S.P.V.P.A. este de 180 de lei/lună.

Până în prezent, la nivelul județului Suceava beneficiază de mese calde, un număr de 11.168 de beneficiari eligibili, care primesc mese calde, de la cele 228 de societăți comerciale de profil sucevene, înscrise în Programul național.

Pentru un număr de 906 persoane eligibile, cardurile au fost returnate Instituției Prefectului – Județul Suceava, întrucât  706 persoane nu au fost identificate la nivelul localității, iar altele 146 au refuzat primirea cardului.

“Situația este în dinamică privind numărul beneficiarilor, astfel Instituția Prefectului Județul Suceava a luat toate măsurile ca persoanele eligibile, să intre cât mai repede, în posesia cardurilor, pentru a beneficia de acest program.”, a declarat subprefectul Daniel Prorociuc.