Directorul medical al Spitalului Radauti, acuzat ca a agresat o echipa de filmare (VIDEO)

Directorul medical al Spitalului Municipal Rădăuţi, Doru Iliescu, este acuzat că a agresat luni, o echipă de filmare a unei televiziuni centrale şi că a venit la spital în stare de ebrietate. Echipa s-a deplasat luni, după-amiază, la spitalul rădăuţean pentru a filma şi afla informaţii despre două adolescente rănite grav, solicitând telefonic acordul managerului Dorin Robu. Acesta a permis medicului curant să dea informaţii despre paciente, fără a filma în salon, având în vedere că cele două sunt minore şi trebuie cerut acceptul părinţilor.

Între timp, portarul l-a chemat de acasă pe directorul medical, dr. Doru Iliescu, care nu era de serviciu, el fiind şi purtătorul de cuvânt al unităţii spitaliceşti. Ajuns la secţia Chirurgie unde se afla echipa de filmare, dr. Iliescu a bruscat reporterul lovind şi camera de filmat, scoţându-i pe cei doi din salon şi ducându-i forţat în lift, şi de acolo afară din spital. Potrivit celor doi, medicul ar fi prezentat „halenă alcoolică”.

În cadrul unei conferinţe de presă, marţi, purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, bioing. Adrian Popescu, a precizat că sancţionarea directorului medical poate fi decisă mai întâi la nivel local, după o anchetă internă. Adrian Popescu a menţionat că despre situaţie a fost informat şi Ministerul Sănătăţii, răspunsul acestuia fiind, că, în cazul în care măsurile luate nu sunt agreate de DSP, aceasta poate interveni cu o anchetă proprie şi cu alte măsuri, toate informaţiile despre caz urmând să fie trimise ministerului, care va avea decizia finală.

Conducerea DSP Suceava a solicitat managerului spitalului un punct de vedere în scris, ceea ce s-a şi întâmplat, prin adresa 1603 din 8 martie, a spus bioing. Popescu. Manageruul Dorin Robu recunoaşte că a permis accesul echipei în spital şi l-a împuternicit pe dr. Radu Cezar să dea detalii medicale despre situaţia celor două. „În jurul orei 18 am fost contactat telefonic de redactorul TV şi am fost informat că directorul medical a agresat echipa de filmare şi m-am prezentat la spital pentru a vedea care e situaţia la faţa locului. Directorul medical avea discuţii contradictorii cu echipa”, a precizat managerul, fără a da alte detalii.

Potrivit lui Adrian Popescu, marţi, a sosit la DSP şi declaraţia directorului medical, în care acesta precizează doar că era în afara orelor de program, că a venit la spital pentru că a fost chemat de portar, nu din iniţiativă proprie, şi că a vrut să respecte dreptul pacientului la confidenţialitate.