905 cazuri de Covid-19 evoluează în 100 localități din județul Suceava. Din 307 teste făcute în ultimele 24 de ore au fost confirmate 30 noi infecții cu SARS-CoV-2

Prefectura Suceava a anunțat că, luni, în județul Suceava sunt 905 cazuri de infecție Covid-19 în evoluție, ieri fiind 908.

Sursa citată precizează că potrivit distribuției cazurilor Covid-19 pe localități, din cele 114 localități sucevene 14 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 17 au câte un caz în evoluție, 41 au sub cinci cazuri în evoluție, 29 au sub zece cazuri în evoluție iar 13 au peste zece cazuri în evoluție.

În același timp, în carantină se află 689 suceveni, din care 31 intrate în ultimele 24 de ore, iar în izolare 499 de persoane, din care 25 intrate în ultimele 24 de ore. Totodată, numărul total de persoane testate până în prezent este de 154.670, în ultimele 24 de ore fiind testate 307 persoane, iar potrivit GCS, în 30 de cazuri s-a confirmat infecția cu noul coronavirus.